De foarte multe ori am
avut prilejul să merg prin Jitia, o comună din Vrancea, pe unde odinioară şi-au
purtat paşii oameni de seamă ai ţării noastre, ca: Bolliac, Odobescu, Vlahuţă,
Grigorescu, Delavrancea şi alţii. Acolo, pe aceste locuri foarte frumoase, dar
foarte accidentate, s-au dus lupte foarte grele între oştile române şi
germano-austroungare, la 25 dec. (12 dec. S.v.) 1916. Acum în centrul civic al
comunei, în mijlocul unei mici grădiniţe în pantă, se înalţă un modest monument
de marmură amintind aceste fapte. De o parte şi de alta a monumentului se află
vreo 14 plăci pătrate de ceramică cu laturile de 30-40cm pe care sunt scrise pe
vreo 5-6 din ele nume de ostaşi români, iar pe rest nume de ostaşi nemţi şi
austroungari. Plăcile au fost confecţionate de germani, imediat după acele
lupte, când oştile române se retrăgeau cu grele pierderi în Moldova. Ei au
scris în româneşte plăcile puse la ostaşii noştri şi în limba lor la ceilalţi
ostaşi!
Am făcut această
introducere, pentru că eram copil de 8 ani şi locuiam în satul Runcu, când
într-o zi foarte posomorâtă de noiembrie, stil vechi, pe la sfârşitul lunii,
auzeam printre bubuiturile de tun, împuşcăturile bătăliei de la Pârscov şi
vedeam lumea din satele de la şosea, fugind îngrozită spre satele din deal. Mai
târziu am ştiut că pe malul drept al Sărăţelului Pârscovului, probabil unde bătălia
a fost mai crâncenă, nemţii au ridicat un monument, şi acum vreo 30-40 de ani,
trecând din întâmplare pe lângă el, am văzut terenul din jurul monumentului
împrejmuit cu gard şi plin de flori… Dar peste amintirile din acea vreme au
venit alte evenimente, făcând să uităm trecutul mai îndepărtat. Iată însă că în
toamna trecută, din întâmplare, când să merg pe drumul care trecea pe lângă acel
monument, m-am trezit că drumul se înfundă şi în apropierea monumentului este o
casă construită probabil după colectivizare. Şi ce-mi văzură ochii? Cel mai
potrivit mijloc de a priponi sfoara de care era legat un mânz era
monumentul!... Dar animalul venea mereu peste mine, încât cu mare greutate
mi-am notat inscripţia germană: „Aici odihnesc 20 soldaţi germani din
regimentul 333 şi 30 soldaţi români căzuţi pentru a lor patrie la 12 dec. 1916.
Ridicat de compania 4 de drumuri din batalionul 10 Erbach”. Pentru cinstirea
eroilor, noi, Românii, avem cunoscutul cântec „Presăraţi pe-a lor morminte…”Dar
nu balegă de cal! Chiar de ne-au fost duşmani, acei germani de atunci ridicând
acest monument, au cinstit şi eroii noştri. Şi cum ţara noastră a fost în calea
tuturor uraganelor năvălitoare, ea este mai săracă decât alte ţări din apus în
asemenea relicve istorice. Trebuie să amintesc că Germanii ne-au lăsat la
Pârscov încă trei pietre funerare în cele două cimitire. Se cuvine să le păstrăm!
Dar la monumentul amintit, dacă Consiliul popular comunal şi şcoala Pârscov nu
au posibilitatea să-l îngrijească, cel mai bine ar fi să oblige conducerea CAP
Pârscov, ca să împrejmuiască terenul şi să-l cultive cu lucernă. Astfel ar fi
scutit acest teren de profanare conform art. 319 Cod Penal, aducând în acelaşi
timp un folos economic, iar monumentul ar fi ferit de degradări. Este o părere
la care am convingerea că membrii Comitetului executiv vor reflecta serios spre
cinstea comunei noastre, astfel că la 12 decembrie 1976, când monumentul va
împlini 60 de ani de existenţă, să nu mai fie în starea de acum. Robeşti, 1
aprilie 1976 Ion Potlogea (Document aflat în arhiva prof. D. Scoroşanu)
Nota redacţiei: Din păcate, anul 2015 a încărcat acest monument centenar,
cu repetate promisiuni de restaurare, care, dacă vor continua şi în 2016, îl
vor prăbuşi cu greutatea lor…
